O zi printre altele..

O dimineata palida, soare ranjind anemic prin sticla fumurie  a geamului, tata si mama plecand la serviciu dupa ce-si beau cafeaua( cu zahar-tata, fara zahar-mama: “Prea m-am ingrasat, tu!”), injuraturile unor cheflii, fete mohorate defiland pe strazile desfundate ca-ntr-o parada de masti jalnice.

Si iarasi, eu, fata in fata cu mine. Imi contemplu chipul reflectat in oglinda din fata biroului. O raza de lumina se plimba prin parul cu reflexe aurii( de la soare, doar), dar de la mama. Cat din mine este mama? Cat din mine este tata? Intrebari fara sens, intr-o logica ce contrazice tabla adunarii, cand unu plus unu, fac tot unu. Viata n-are nevoie sa se justifice, chiar daca pare absurda in scenariile ei.

O voce parca dojenitoare, ma atrage: ” Criiis! Vino putin la fereastra!”. E sclifosita de Maia, vrea sa-i dau o tema. N-am ce face, ma supun ca sa scap de gura ei afurisita. O chem in casa si raman uimita de cat de bine arata. Si-a cumparat o multime de toale, si-a facut suvite blonde si arboreaza un aer afectat de vedeta.

“S-a stricat lumea, maica!”, zice bunica impungand-o cu doua cornite nevazute.

“E misto!”, zic eu, inghitindu-mi restul cuvintelor sub privirea de cerber a bunicii.

“Pe vremea mea n-aveam timp de prostii!”, isi continua mam-mare demonstratia de virtute. Zambesc si incerc sa mi-o imaginez pe bunica ” pe vremea ei”, adica tanara. Am auzit undeva ca din noi, nu dispare niciodata copilul, ci este doar acoperit de mulajul varstelor ulterioare. Ma uit la fata bunicii, incretita ca pergamentul, nu-mi place si ma straduiesc in gand sa i-o dau deoparte, sa scot la lumina codana frumoasa de altadata.

“Ce-ai, fato, de te holbezi ca bolanda la mine?!”

“A, nimic. Ma gandeam daca profa de mate a fost vreodata copil.”, raspund eu aiurea.

Maia, izbucneste in ras si afirma, sigura pe ea: “Esti nebuna! Ce-ti veni? Normal c-a fost si ea copil, ca toata lumea!”.

Eu nu sunt sigura. Unii oameni s-au nascut sa fie batrani toata viata. Un blestem pe care-l poarta cu resemnare, aliniati pe o traiectorie a sperantelor nenascute sau a iluziilor mereu prabusite. De la balconul vecin, cineva a dat muzica la maxim:”Decadenta! Inocenta! Existenta! Ce usor rezolva unii ecuatia vietii!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s