În căutarea mea

Îmi ridic pleoapele cu greutate! Fără să privesc, încep să pipăi covorul pentru a-mi găsi ochelarii. Mi-e puţin frig! Iau repede ceva la îndemână pe mine şi mă îndrept către biroul acoperit de un morman de hîrţoage, pe care nici nu mai ştiu ce am scris. Privesc surprinzător, încerc să respir şi ceva inexplicabil mă opreşte. Nu mai am suflare! Încerc, totuşi din toate mădularele să prind un suflu cât mai intens.

Îmi adun gândurile, îmi încarc stiloul cu cerneala vieţii, îmi întind braţele asupra  unei file pătate, iar lacrimile îmi cad uşor din ochii trişti, negăsindu-şi un rost în lume! Le las să cadă, să se prelingă pe filă, să se îmbine cu cerneala, căpătând o formă stranie, ce nu credeam că poate fi posibilă.

Cineva intră în cameră! Nu schiţez niciun gest. În scurt timp se retrage cu un aer nemulţumit. Mă întorc, simt un miros puternic, destul de placut şi încep a mă exterioriza, dominată de puterea subconştientului. Totul începe acum să devină clar şi bun! Mă simt de parca aş putea sa strâng toate oceanele într-o palmă şi să le ating cu vârful degetelor, azvârlind orice tristeţe căptuşită pe irişii negri. Acum reuşeşc să îmi amintesc cu bucurie unele dintre gandurile înşirate pe droaia de hârtii şi mă întreb:  “Dar până acum am fost amnezică?”

O forţă tulburătoare mă îndeamnă s-o urmez. Trebuie să mă regăsesc, “pe mine”, cea de acum câţiva ani. Trebuie să îmi caut sufletul pierdut, sufletul de care nimeni nu mai ştia nimic. Simt că îmi este dor de el, simt nevoia să vorbesc cu el, să mă destainui în faţa lui, să-i împărtăşesc toate lucrurile ciudate la care am fost supusă.

Aşadar, deschid uşor uşa, fără ca nimeni să mă simtă şi să mă urmărească. În defavoarea mea, în timpul încercarii de a învârti cheia în broască, provoc un scârţâit suspicios. Reuşesc totuşi să plec, în inima mea cuibărindu-se un sentiment de nădejde. Îmi place ce vad, departe, la apus…ceaţă vineţie, cerul clipocind stins, în bătaia razelor cu irizări de violet.

Nu merg mult şi parcă sunt aşa de ostenită, încât…mă opresc! Mă aşez pe o piatră, lângă un mărăcine. Îl ating dintr-o ciudată pornire prietenoasă pe acest martor mut al viitoarelor mele reverii şi mă înţep. O picătură de sânge cade ofrandă micilor zeităţi care mişună prin iarba umedă. Din această forfotă se înalţă o muzică stinsă, ce poartă în valurile ei ameţitoare, sufletul meu, rătăcit printre vreascurile unei fericiri abia regăsite. Suspendată între cer şi pămant, mă las pradă acestei tânguiri cosmice, plutind extaziată.

Mă simt complet liberă, ca şi cum tocmai mă întorsesem de la locul ispaşirii unei pedepse.. Vreau să zbor către stele, să pot să pier în fiecare astru din nopţile cu lună, ca să mă nasc apoi în strălucirea dimineţilor curate, cu sufletul lipit de un albastru senin..      Astfel, ştiu că ar fi imposibil să îl mai pierd ! Mai ales acum că… l-am găsit !

Natura mi-e maică !

 

Advertisements

One thought on “În căutarea mea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s