Frânghii şi noduri

Merg pe zid.
Merg drept.
Nu în sus.
Nici în jos.
În tăcere.
Frânghii tremurânde…
Mă poartă-n subtilitate.
Nu le calc.
Nu le simt.
Nu le văd.
Nu le-aud.
Le pierd.
Mă cobor în amalgamul de trăiri…
Învăluite-n a mea fiinţă.
Nu zâmbesc.
Nu ştiu.
Mă-mpletesc.
În păr îmi torc.
În aer.
Printre pulberi de fum, îmbrăţişări ţes.
Năzuiesc cu vântul tăios ce-mi plimbă pleata.
Sunt deasupra.
Sunt cântată.
Sunt aşteptată.
Sunt nespusă.
Nu..sunt ştearsă.
Mi-au prins glezna.. frânghiile-s răsturnate
Eu acum mă zbat, coatele-mi cer fratele
Echilibru-i dus..
La spânzurătoare.
Îndoială nu-i, nici suprimare.
Stau balant-n alunecare.
Legată-s, orbită.
Umbre, arbore sub lună plină
Tălpi înnodate.
De dor, de ducă, de rumoare.
Fugitive piedici, înconvoiate-s
Oricând întoarse.
E frânghia ce mă piere
E frânghia ce m-ajută,
E nodul din apropiere,
E nodul ce mă-nfundă..

Provocare marca: psi

Advertisements

Scandal

Guri încleştate la colţuri de stradă, împietrite, făr’ să vadă

Zac în noapte, stau cu ceata, isprava-i-n mare parte

Privesc cum le pleacă graiuri.. către un nor, cel cu “vai-ul”

Cum se duc alene, făr’ degrabă, trec haihui pe lâng-o babă

Cu o ultimă sudalmă, merg pe-o vale a slăvii-n valmă

Smulsă-n ceaţă din senin, iacătă-i ce vin!

Cu delir şi cam umflate, camuflate-s cam din toate…

Părţile senine-n pâlnii, doar aici şi-n neuronii,

Auz bun şi chibzuială, doar la vorbă-i zbânţuială.

E privit şi e albeaţă, prea lăptoasă atmosferă, şugubeaţă..

Umplu goluri de…hârtie-i lumea toată, căci mai scrupuloasă-ar fi de vată.

 

Sugestii: psi

Clepsidrama fantasichinezică

Merge pe apă..

Are-un sfeşnic şi-un ibric

Ori o fi cimbric?

Luminile se coboară, se înalţă.

Se clatină, dar se şi mai iau la harţă.

Toate vor întâietate

şi pe apă, şi prin noapte.

Ceara scurgândă

Se coboară-n trista apă

şi-ntr-o doară e ca nouă..

Doar cimbricul mai e sus..

Adună jarul, şterge praful

Presărând mătănii,

când pe apă se apleacă

E şi urmărit de-apus.

Lumânările-i s-au resemnat

Însă toate dispersat.

Acum s-au făcut regine

Peste al lor petic de marine.

Sfeşnicul rămas pustiu..

Prins de melodrame-i viu.

Tic-tac-u-l însoţeşte

şi deja-i târziu.

Ibricul nu e scăpare,

deci cafeaua-i puntea mare.

O fărâmă doar ce-i trebe`

Cimbricului făr` pereche..

Letal, însă plăcut

Papilele-i şad încă mut

Plăcere mortală,

inimă amară,

elixir vital,

doar să vină-un val!

-Suflet frânt, nu te înnopta,

căci tu unde dormi noaptea?

-Printre stele..

-Şi dacă cerul se-neacă-n mare?

-Mai sunt şi alte lumi…

 

Provocare marca: psi

Vaporos adăpost

Sentiment bolnav…mă găseşte-n cedruga infinitului..

cel al cerului. Plăcerea-i a sa, nicidecum a mea.

Inima-mi saltă tentalent până-n suspinten..

ăl` ferice îngropat înlăuntrul înfundat din mine.

Imaculatura aerului mă obsedează..

Îmi sărută genunchii şi m-atinge cu pastenia-i înnăbuşitoare

Are chip tăiat şi înmuiat în oceanul norilor

Mai are şi-un minutacut al vremii curgător..

ce mă poartă-n vârful degetelor pe-un şnurcuş răzvrătitor

Mă adună, mă îmbracă şi mă scaldă-n cuscali fărâmători

Mă dezleagă, mă pătează de culori, cele şase de odinioară..

Fugim de pion(i)negri pânditori şi reuşim învârtitor

să le-o facem de convrig, hotărâtor..

Ne şoptim în elicerc, amar şi dulce deodat`

Ne dansăm, ne-ndoim împăunat..

-Ce-ndesat! grăieşte-un corpuscul speriat

-Ce fudul! celalt se aprinde, vezi-ţi de cedruga ta!

-Ei da! tu nu te mai ridica..eşti în slăvi deja

priveşte-ţi poponeaţa, apoi..

greutatea te doboară. Asta-i realitatea!

-Mă cuşcal împuţinat, pionegru-i provocat!

Stai să vezi, eu, cum te fac!

Eu mă depărtez, căci provoacă dependenţă

Tulburări parădistante, fără pic d-echivalenţă.

Ignoranţă totală, tentălent paranormal

Al meu creştet nu-i banal!

 

Sugestii: psi

Gândurile unor gânduri

24 de ore de moliciune totală…

Vreau teribil de agasant să ştiu,

să cunosc, să aflu, poate chiar să..

hotărăsc…ce gândesc gândurile.

Deci, “mă” gândesc cum..

Chiar ele mă ajută: gândurile.

Pornesc, iscodesc, întreb,

răscolesc, caut, destup..

Vai, dar câte gânduri!

Ce le-or fi trecut prin minte

înainte de a se afirma,

înainte de a se “pronunţa”,

în “tăcere”, în surdină, în şoaptă,

ori în clar lumină,

poate chiar într-un… “vacarm”?

Probabil, îngropate bine fiind, zic…

îşi clădesc o lume,

se înconjoară de “timp” şi..

“se” gândesc. Cum să-şi facă apariţia?

Dacă-s din soi bun, umile se strecoară.

Se transpun mai apoi, în vagi cuvinte ale…cui?

Ale cineva-ului..

Daca-s din soi “crud”, aprig se răsfrâng

pe-un cuvânt atât de “frânt”,

poate chiar “azvârlit” fără milă.

Dacă-s dintr-un soi mai trufaş,

dorinţa de “materializare”-i

ceva mai mare, mai arzătoare.

Doresc să-şi spună cuvântul “apăsat”

şi să rămână întiparite în minte,

“înmuiate” surprinzător de puternic,

lăsând “amprente”, cât mai multe.

Câte aberaţii..ce-s cu ele?

De jur-împrejurul unui trei, cam “matinal” ce-i drept…

mă trezeşte un gând..

e pe gang, se furişează, stă la pândă:

“Ce gândesc gândurile?”

Ei, da!

Aberaţii explicate.

Fantezia-mi se desprinde şi pleacă..

dar ce simţământ!…gândurile-s dulci.

Au gust de căpşuni…căpşuni cu frişcă.

Sigur al buzelor balsam şi al gurii desert

e declarată vina.

Mai bine trec în inconştiinţă,

şi şterg prin mici clipiri

ale minţii gânduri, gângăviri(le)!

Şturlubaticele degete

Unduiri dulci, pe faţa lacului,

ghemuit pe malul fiinţei mele…

Degetele-mi se clatină…

La târzie vreme, nu ştiu ce să facă.

Să se piardă, să se afunde, să se “confrunte”,

să se legene săltăreţ?

Ori să se ridice, să se poticnească,

dar să “azvârle” orice “apăsare” a apei,

“căptuşită” în vârful lor, degetelor?

Prea naive, prea comice, prea năbădăioase,

Încearcă să se desprindă, să se separe,

Înclinându-se fiecare în direcţii diferite.

Unele, încreţitele uşuratice, vor cu ardoare să…

să se scalde în continuare în apa unduită şi lucită, ori..

luminată şi mâhnită pe-ntuneric..

Altele, încreţitele serioase, vor să se scuture de “povara” apei,

pornind în căutarea deşertăciunilor.

Ce nătăfleţe! Sunt suflete gemene! Imposibilă “desprinderea” lor.

Şi aici intervine mintea-mi, ce-şi cere dreptul la “vorbă”,

nelăsând tăcerea să-şi facă loc printre spaţii..

Şi nu oricare spaţii, ci cele dintre “sclipeţe”:

“Haide-ţi, îndreptaţi-vă, porniţi, ce staţi?”

Răspuns vru, răspuns primi: “ne cuprinde ameţeala, acum..

ne cuprinde şi durerea, neexplicabilă, înceată.

Un vag tremurat ne uneşte, ne separă…

O forţă “înmuiată”  ne joacă pe degete.

Ce neserioasă-i!

Mai târziu ne va cuprinde dorul, “nesecătuit”

iar gândurile tale, toate, se vor transforma-n amintiri.

Mai degrabă ne supunem, nouă ne place.”

Mofturi!