Şturlubaticele degete

Unduiri dulci, pe faţa lacului,

ghemuit pe malul fiinţei mele…

Degetele-mi se clatină…

La târzie vreme, nu ştiu ce să facă.

Să se piardă, să se afunde, să se “confrunte”,

să se legene săltăreţ?

Ori să se ridice, să se poticnească,

dar să “azvârle” orice “apăsare” a apei,

“căptuşită” în vârful lor, degetelor?

Prea naive, prea comice, prea năbădăioase,

Încearcă să se desprindă, să se separe,

Înclinându-se fiecare în direcţii diferite.

Unele, încreţitele uşuratice, vor cu ardoare să…

să se scalde în continuare în apa unduită şi lucită, ori..

luminată şi mâhnită pe-ntuneric..

Altele, încreţitele serioase, vor să se scuture de “povara” apei,

pornind în căutarea deşertăciunilor.

Ce nătăfleţe! Sunt suflete gemene! Imposibilă “desprinderea” lor.

Şi aici intervine mintea-mi, ce-şi cere dreptul la “vorbă”,

nelăsând tăcerea să-şi facă loc printre spaţii..

Şi nu oricare spaţii, ci cele dintre “sclipeţe”:

“Haide-ţi, îndreptaţi-vă, porniţi, ce staţi?”

Răspuns vru, răspuns primi: “ne cuprinde ameţeala, acum..

ne cuprinde şi durerea, neexplicabilă, înceată.

Un vag tremurat ne uneşte, ne separă…

O forţă “înmuiată”  ne joacă pe degete.

Ce neserioasă-i!

Mai târziu ne va cuprinde dorul, “nesecătuit”

iar gândurile tale, toate, se vor transforma-n amintiri.

Mai degrabă ne supunem, nouă ne place.”

Mofturi!

Advertisements