Gură-mi prind, gură-mi desprind

Se-aud paşi…e doar trecutul!
Bombănind mă urmăreşte.
Zic să plec de la balcon
De timpuri vechi să fug,
printre blocuri să dispar,
printre drumuri închise,
pecetluite, învălmăşite.
Să-mi rămână de prin dos
prospectivă doar…să
fac ordine până-n prezent,
s-aşez timpul trăit,
blestemat şi prihănit.
Blânde lumi să le aştept,
clarităţi obscure să-ntâlnesc,
mare pângărire să nu fie,
iară, şi prin baruri să alerg,
către boală de onoare,
să mă tulbur, nu aştept!
Şi begonie să-mi prind,
la urechile cu brocart ţesute,
să ascult un epilog,
să-mi mişc drumurile-ntocmai
cum o barcă se roteşte,
agonizată muşcă sunetele apei,
ca din biscuiţi cu sare
şi-o cam lasă desecată.
Să provoc atrocităţi,
iar c-o blană, ce de urs să fie
doar să maschez, făr` cârdăşie
memoria-mi, cu voioşie
după ce-o mai şi castrez.
Un Harap să fiu,
postum să mă ştiu,
şi-un bilet să-mi las, să scriu
c-am fost şi eu om, şi viu,
şi-am dorit să uit, să şterg,
să despoi şi să repet,
ca apoi să mă opresc,
să-mi dau viaţă, să trăiesc.

*Sugestii: psi