Peregrinul şi lumânările

Câmp ţesut în filigran,

Alb..mult alb,

Galben..nu mult, dar destul

Căldură sau frig?

Îngheţ sau dezmorţire?

Sclipiri, desigur, albe şi…galbene

Asemeni zahărului pe care-l cerne bunica pe…

prăjitura cu mere şi scorţişoară.(hmm)

Vântul iernii, aripi argintii..

Cele din urmă sclipiri preferabile-s

Înmoaie degetele-i amorţite, lui, peregrinului.

Cele dintâi îi frământă sufletul,

Îi degeră trupul,

îi înneacă privirea.

Oare …?

O lacrimă asemeni unei… sticle

Se prelinge-n purul alb, care-i stăpân ?!!

Punctuleţe, ştampile înstelate se întrezăresc

pe zăpada “neagră”, nimicitoare.

Splendoare! exclamă peregrinul, deţinător de galben.

Galbenul lumânărilor, sursa încălzirii sale..

Păşeşte pe alb.. sau pe negru?

Ajunge departe..până-n  “cripta” zăpezii..

Splendoarea “se răreşte”

O lacrimă… galbenă..

Oh! Până şi lumânările plâng!

Neputincioase fiind, se prăpădesc,

căci albul de un “negru” fără margini e..

izvorâtor, invadator şi distrugător.

Peregrinul simte nesiguranţă şi aversiune

faţă de acest “ocean”..

Buricele degetelor iar nu fac faţă.

Repede, repede! Altă flacără!

Ochi curioşi sunt mulţi..

clipesc neîncetat, albu-i trepidant, clipocind..

Fâlfâiri la orice pas!

În sclipirea unică a ochilor lui,

se topesc lumânări,

se contopesc lacrimi de sticlă cu…

lacrimi de ceară!

Suflete gemene!

Peregrinu-i plin de râvnă, însoţită de zăbavă..

În lumina lumânării,

se zăreşte încă o lacrimă ce..

nu vrea să se topească în “ocean”..

oceanul îngheţului!

E o lacrimă mai apăsătoare,

mai dornică să-şi verse mâhnirea..

o lacrimă a cărei esenţă poartă negrul infinit  al suferinţelor…