Apogeul suferinţei…
Apogeul fericirii…
Întuneric, lumină
Lună, soare..
Noapte, zi..
Se contopesc, se materializează.
În mintea mea!
Vreau ca luminile oraşului să umbrească luna
Şi stelele să se dezlipească..
Vreau ca fumul incendiilor să umbrească soarele
Şi norii să piară în necunoscut..
Vreau să prindă un fir subţire de pânză de păianjen
Ca mai apoi, peste vreme, să închid ochii,
Să mă desprind de real şi să-i readuc la viaţă.
Sau…aş putea să-i las, să “putrezească”,
Să se “descompună”..
Dor…cu “gust”!
Şi nu orice “gust”..
Ci unul de…entuziasm!
Iarăşi dor..
De data asta, cu un “gust” amar,
De iluzii vagi şi dorinţe neîmplinite
Sentiment bolnav!
E prezent, mă îndeamnă!
Ba la una, ba la alta…
Sunete interminabile, voci inconfundabile
Se intensifică şi…
E agonie..
Şi mai e şi..extaz!
Mă răscolesc, mă cuprind,
Mă ameţesc, mă copleşesc!