Agonie şi extaz

Apogeul suferinţei…

Apogeul fericirii…

Întuneric, lumină

Lună, soare..

Noapte, zi..

Se contopesc, se materializează.

În mintea mea!

Vreau ca luminile oraşului să umbrească luna

Şi stelele să se dezlipească..

Vreau ca fumul incendiilor să umbrească soarele

Şi norii să piară în necunoscut..

Vreau să prindă un fir subţire de pânză de păianjen

Ca mai apoi, peste vreme, să închid ochii,

Să mă desprind de real şi să-i readuc la viaţă.

Sau…aş putea să-i las, să “putrezească”,

Să se “descompună”..

Dor…cu “gust”!

Şi nu orice “gust”..

Ci unul de…entuziasm!

Iarăşi dor..

De data asta, cu un “gust” amar,

De iluzii vagi şi dorinţe neîmplinite

Sentiment bolnav!

E prezent, mă îndeamnă!

Ba la una, ba la alta…

Sunete interminabile, voci inconfundabile

Se intensifică şi…

E agonie..

Şi mai e şi..extaz!

Mă răscolesc, mă cuprind,

Mă ameţesc, mă copleşesc!

“Zeul” lor mă confundă…